O scrisoare conținând ricină i-a fost trimisă președintelui SUA, Barack Obama, dar pachetul a fost interceptat de autorități, relatează presa americană.
„A existat o scrisoare trimisă președintelui care a fost depistată că ar conține o substanță letală. FBI investighează și face teste pentru a detemrina ce substanță este. Mai există o altă scrisoare trimisă unui senator, după cum știți”, a confirmat informațiile purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
FBI a dat publicității un comunicat de presă în care confirmă că o scrisoare infestată cu ricină a fost interceptată înainte să ajungă la Casa Albă.
Potrivit CNN, un oficial din cadrul FBI a declarat că scrisoarea este „foarte asemănătoare” cu cea care i-a fost trimisă marți senatorului Roger Wicker și care conținea de asemenea ricină.
Atât FBI, cât și oficialul Casei Albe nu au făcut vreo referință pentru a corela exploziile din Boston cu aceste incidente.
Poliția a identificat un suspect după scrisoarea care i-a fost trimisă lui Wicker.
Ambele scrisori au fost interceptate la un oficiu poștal. La locația de expediție era scrisă o adresă din Memphis (statul Tennessee).
Autoritățile americane au descoperit ricină, o otravă letală, într-o scrisoare destinată senatorului republican Roger Wicker interceptată înainte de a ajunge la biroul acestuia.
Ricina este o otravă letală care se găsește în semințele de ricin. Aceasta poate afecta persoanele care inhalează, înghit sau ating substanța, provocând simptome ca febră, tuse, transpirație excesivă și exces de lichid la nivelul plămânilor. Moartea victimei poate surveni în 36 – 72 de ore în cazul în care este ingerată.